Una dintre cele mai bune metode de transmitere a mesajelor către o masă de oameni este arta, fie că vorbim despre poezie sau muzică. Regimul comunist nu a dus lipsă de odele aduse dictatorilor şi partidului. Sociologii au explicat în detaliu cum se făcea propaganda prin artă în #CentenarulRosu.
De la cele mai mici vârste, copiii erau învăţaţi în şcoală diverse cântece prin care se aduceau laude partidului, şi proslăveau aşa-zisele realizări ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale „savantului de renume mondial” Elena Ceauşescu, informează
Mediafax.
„Port în inimă partidul \ Şi la gât port tricolor, \ Port în suflet România \ Şi pe-al ei conducător. \ Port în inimă partidul, De nimic nu mă mai tem. \ Şoim al patriei mă chem, ” sunt câteva dintre versurile unei melodii cântate de „Şoimii Patriei”, o organizaţie comunistă a copiilor şcolari şi preşcolari cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani, aflată sub tutela PCR.
„Melodiile din perioada comunistă erau un mijloc de comunicare adaptat nivelului educaţional, realităţilor sociale ale vremurilor. Pentru o populaţie relativ analfabetă, cu mari probleme educaţionale, evident că muzica şi ansamblurile culturale au fost primele înfiinţate de comunişti. Aceştia au înţeles că, indiferent de zonă, muzica era consumată, astfel că au păstrat liniile melodice şi au schimbat versurile”, explică Gelu Duminică, profesor la Universitatea de Sociologie din Bucureşti.
De la vârsta de opt ani, elevii intrau în rândul „pionierilor”, o organizaţie comunistă a copiilor români, creată în 1945 şi menită să insufle celor mici politica PCR. În plus, erau educaţi în spiritul socialist şi puşi să cânte melodii elogioase la adresa conducătorilor ţării.
„Elenei Ceauşescu, un imn înălţător, \ Un cântec pentru drumul spre-un falnic viitor. \ Savantă de renume şi-a patriei model, \ Al ţării fericire îi este unic ţel „
„Versurile alea erau un tip de mesaj pe care receptorul, deci cei care ascultau melodiile de propagandă, trebuia să îl interiorizeze. Iar ca să înţeleagă mesajul, se foloseşte canalul de comunicare pe care receptorul îl are deschis, deci, în acea perioadă era deschiderea oamenilor, din toate părţile societăţii către muzică. Şi nu era doar muzica, era teatrul, pictura, comedia, toate transmiteau acelaşi mesaj: partidul este frumos, comunismul este bun, trebuie să ne ascultăm liderii, toţi eram egali şi ne bucuram că eram într-o frăţie comună specifică comunismului”, mai spune Gelu Dumincă.
Bineînţeles, cele mai multe cântece de propagandă erau dedicate lui Nicolae Ceauşescu, fie cu ocazia zilei de naştere, fie a congresului anual al PCR.
„Avem în fruntea noastră un fiu al ţării \ Cel mai iubit şi cel mai ascultat \ Ce-n lume, până-n depărtarea zării \ E preţuit de oameni şi stimat. \ Poporul, Ceauşescu, România”, sunt o parte din numeroasele versuri dedicate lui Nicolae Ceauşescu.
„Ceea ce au înţeles comuniştii foarte bine a fost să îşi adapteze mesajele poporului şi situaţiei socio-economico-culturale şi să folosească mijloacele de comunicare cele mai eficiente. Iar în perioada aia muzica era cea mai facilă şi rapidă metodă de comunicare. Marile cântăreţe erau folosite şi pentru a transmite astfel de mesaje. Muzica însemna mai mult decât o formă de artă, muzica ne însoţeşte de la naştere, la botez, la zile de sărbătoare, la cununie, la nuntă, până la moarte. Muzica înseamnă mult mai mult pentru spaţiul românesc, pentru că, aici, cultura scrisă a fost mult mai puţină, şi atunci a fost cultura orală, iar principala manifestare a culturii orale este muzica. Norma era în perioada aceea era că Ceauşescu trebuie să fie iubit, partidul este important, suntem toţi muncitori şi ne bucurăm că suntem de veghe patriei. O putem numi manipulare, o putem numi crearea mecanismelor prin care să ai parte de răspunsul dorit la momentul oportun, o putem numi implantarea unor idei prin instrumente de comunicare diferite, dar muzica nu era totul. La cântarea României, de exemplu, nu era numai muzică, ci erau mult mai multe forme de teatru. Dar, peste tot era acelaşi mesaj: partidul este peste tine, iar tu trebuie să te supui”, a completat sociologul.
Astfel de cântece de propagandă erau difuzate zilnic la radio şi la tv, în orele de emisie ale acestora, iar acestora li se adăugau melodii precum „Internaţionala comunistă”. „Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii, \ Voi, osîndiţi la foame, sus! \ Să fiarbă-n inimi răzvrătirea, \ Să-nceapă al lumii vechi apus! \ Rob cu rob să ne unim, \ Internaţionala \ Prin noi s-o făurim!”.
Iar sociologii care au studiat acest fenomen spun că astfel de ode aduse partidului şi conducătorului partidului erau aduse în toate ţările unde existau regimuri dictatoriale.
„În orice regim dictatorial, cu tendinţe naţionaliste, au existat astfel de ode aduse marilor conducători. Orice dictatură are nevoie să-i fie cântate melodiile. Pentru asta, în comunism, au fost oameni plătiţi să compună, oameni plătiţi să cânte, oameni transferaţi. Orice poet mai strălucit era chemat, orice cântăreţ mai strălucit era chemat. Nu mi-a fost dat să ascult melodii comuniste cu mesaje subliminale, pentru că se punea accent pe mesaj, să fie cât mai clar şi mai uşor de înţeles şi reprodus. Care este efectul unei astfel de propagande? Orice mit se crează prin repetiţie şi prin depăşirea raţionalului, pentru că atunci când un cântec e frumos, îl cânţi, iar mesajele din melodia respectivă devin parte consistentă a ceea ce tu consideri valoros” explică sociologul Ciprian Necula.
Printre cântecele care transmit mesaje de laudă Partidului Comunist şi liderilor acestuia, au apărut, de-a lungul timpului, şi cântece al căror mesaj subliminal pare a transmite acelaşi lucru.
„Zeci de blocuri \ Râd în soare argintii \ Zeci de blocuri \ În zori de zi \ Macarale \ Rad în soare argintii \ Macarale în zori de zi „, sunt o parte din versurile melodiei „Macarale”, compusă şi cântată de de formaţia Trio Grigoriu, pe care unii le consideră elogii aduse dezvoltării urbane impuse de Ceauşescu, în timp ce alţii consideră că e o ironie la adresa PCR.
„Este un mecanism de propagare a unei informaţii, a unor mesaje, prinde foarte uşor. Să citeşti o carte este mai dificil, să cânţi o melodie, să o auzi şi să o înţelegi, este mult mai rapid şi mai uşor. Şi nu doar la noi s-a întâmplat asta, ci în toată lumea. Iar asta se întâmplă de milenii. Prin muzică se transmit mesaje, iar oamenii le pricep mult mai uşor, le internalizează şi devin parte din viaţa noastră. Bineînţeles, oamenii care au raţiune şi spirit critic observă această tendinţă şi o taxează, o ironizează, de asta avem astăzi atât de mult mişto în ceea ce priveşte muzica contemporană şi versurile pe care le transmite muzica contemporană” mai spune Ciprian Necula.
După Revoluţie, mulţi compozitori şi cântăreţi au fost acuzaţi că au proslăvit regimul comunist, că au închinat ode lui Nicole Ceauşescu şi familiei acestuia şi că datorită obedienţei faţă de liderii PCR au reuşit să se dezvolte. În foarte puţine cazuri, însă, aceştia au fost marginalizaţi. Dispariţia lor din prim-planul muzical a venit odată cu propagarea muzicii moderne şi a tinerilor artişti care au adus interpretări şi versuri total opuse celor din perioada comunistă.